Una dintre cele mai scunde jucătoare din tenisul profesionist are 1,60 metri și a trecut peste această problemă, deși nimeni nu-i dădea vreo șansă.
O jucătoare cu o înălțime de 1,60 metri are șanse infime să facă performanță în circuitul WTA, dar există cel puțin un caz care a dat calculele peste cap.
Una dintre cele mai mari surprize din circuitul mondial feminin de tenis este jucătoarea italiană Jasmine Paolini, care măsoară doar 1,60 metri. Ea are un an excelent, cu o calificare în optimi la Australian Open și câștigarea trofeului la Dubai.
În urmă cu patru ani nu era nici măcar în prima sută mondială, în condițiile în care „frecventa” mai mult turnee ITF, în care se câștigă puține puncte.
„Mulți oameni au văzut în înălțimea mea o problemă. Este incredibil că am ajuns în această poziție (n.r. – locul 13 WTA) la 160 de centimetri înălțime”, recunoaște Jasmine Paolini, potrivit Tennis World.
Paolini a început să joace în turneele WTA abia din 2021, după ce s-au mai relaxat lucrurile în ceea ce privește pandemia de covid-19. A ajutat-o și conjunctura, în sensul că multe jucătoare încă aveau rețineri să meargă prin lume la diferitele competiții.
După ce a fost eliminată în calificările diferitelor turnee importante (Miami și Madrid), Paolini a ajuns în finală la Bol, în Croația, câștigând trofeul după 6-2, 7-6 (4) cu olandeza Arantxa Rus.
S-a impus și la Potoroz, în Slovenia, când a învins-o pe americanca Alison Riske cu 7-6 (4), 6-2. Anterior a beneficiat de abandonul ucraineancei Dayana Yastremska când o conducea cu 7-6 (5) și le-a eliminat pe rusoaica Anhelina Kalinina (6-3, 6-2), Sorana Cîrstea (6-4, 4-6, 6-1) și kazaha Yulia Putintseva (1-6, 6-3, 6-4).
Paolini a participat la turneul de la Madrid, unde a fost învinsă în optimi de rusoaica Mirra Andreeva, în vârstă de doar 17 ani, cu 6-7 (2), 4-6.
„Am făcut un turneu bun, am avut două victorii la Madrid și apoi am pierdut cu Andreeva. E foarte tânără, dar nu observi asta pe teren. 2024 a fost cel mai bun an al meu de până acum, m-am dezvoltat mult mental și învăț la fiecare turneu la care particip.
Îl urmăresc mult pe Jannik Sinner. Mă uit foarte mult cu antrenorul meu la meciurile și mișcările lui și este un adevărat model pentru mine. Dar este greu să pun în practică, pentru că eu am parte de adversare foarte valoroase, ca Sabalenka sau Rybakina”, a mai spus ea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER